...cum, de cand e lumea, majoritatea mediocra, calduta, mijlocie, cauta sa elimine, sa extermine, sa excluda sau - conform curentului contemporan al corectitudinii politice - sa coboare la nivelul ei extremele: pe frumosi deopotriva cu uratii, pe genii in aceeasi masura cu prostii, in general tot ce se remarca in vreun fel, pozitiv sau negativ, tot ce iese din tiparele confortabile, care nu predispun niciodata la meditatie, la introspectie, la dilema, ci ofera autosuficienta ohihnitoare si securizanta a obisnuintei.
...drama care ii incearca atunci cand nu pot determina exact daca exceptionalul/ neobisnuitul din cineva e bun sau rau, ei intuind oarecum - in subconstientul lor instinctual, aproape animalic, care ii face sa depisteze orice pericol cu care specia lor s-ar putea confrunta, in mod aproape biologic, senzorial - intuind, deci, superioritatea sau castigul existential pe care l-ar putea avea detinatorul acelor insusiri prin nealinierea la banal. Drama e si mai pregnanta la acele persoane care au drept deziderat generozitatea, bunatatea cu orice pret si toleranta nediscriminatorie, toate impuse de o religie de sorginte crestina a carei cateheza consta exclusiv in memorarea Bibliei.
Pentru ca ei trebuie sa fie buni intotdeauna si fara jumatati de masura, sa nu judece, sa tolereze, chiar sa iubeasca toti oamenii fiindca asa li se impune in fiecare duminica in stabilimente suspecte. Si, in mod surprinzator (fiindca acest lucru nu li se poate intampla decat surpinzator), apare un om in viata lor, menit sa le destrame scutul tesut cu atata grija de invatamintele unui pastor binevoitor care nu si-a descoperit o alta vocatie decat cea a prozelitismului semi-ocult, sa le scuture din temelii echilibrul fragil al moralitatii impuse din exterior, facandu-i, cumva impotriva vointei lor, sa se abandoneze extazului admirativ, usor invidios, in care sentimentele se amesteca bizar in mintile lor: pe de o parte blameaza libertatea de care se bucura un spirit neobisnuit, efervescent si exceptional, un om dilematic si scormonitor intru aflarea raspunsurilor vietii, o blameaza fiindca aceasta libertate aduce cu ea descatusarea din conventiile sociale referitoare la tinuta, vocabular si maniere intr-o forma atat de subtila incat nu-l poti uri sau dispretui pe detinatorul lor, deoarece el aduce in compensatie o stralucire a spiritului, o inteligenta, cultura, o sete de cunoastere si o iubire de frumos in toate formele lui, la care mediocrul nu are acces. Si blamul se amesteca subtil cu fascinatia precum ispita pe care o exercita raul asupra spiritelor pure, rezultand o dorinta asemanatoare excitatiei sexuale pe care o resimte o femeie frumoasa si delicata in fata unui barbat masiv si urat, acea fierbinteala primara, inexplicabila social si estetic, dar atat de arzatoare incat devine irezistibila.
Sentimentele se amesteca atunci cand fiinta etica oscileaza intre a admira distant, din exterior, acest spirit efervescent si fascinant si a se identifica cu el. Ar vrea, pe undeva, sa simta si ea admiratia semenilor sai, insa ar dori, mai cu seama, sa elimine, spre linistea sa, acele elemente care il fac condamnabil in ochii ei, nestiind ca tocmai acele detalii, pe nedrept surghiunite in tabara rautatilor, ajuta la desavarsirea acelei fiinte si o fac unica.
La urma si cel mai pregnant, totusi, e sentimentul de a fi IN EA, CU ea, de a impartasi din interior senzatia de fiinta exceptionala. Asa se traduce impulsul de a face declaratii exaltate si exagerate, de a spune "te iubesc" prea devreme si nepotrivit, impuls amestecat cu nevoia permanenta de a incerca sa o atraga pe calea cea buna, in fapt, asa cum am zis, de a o cobori la nivelul sau, sperand astfel sa-si ostoiasca focul interior, necesitatea aproape organica de a-si apropria o fiinta care ii trezeste in asemenea masura simturile si ii excita mintea, ii atata spiritul astfel incat nu se mai poate concentra decat pe dorinta inconstienta si sacaitoare de a obtine climaxul.
Fara concluzie.
duminică, 24 ianuarie 2010
Femeia feminista
Stiu, sintagma din titlu vi se va parea usor pleonastica, la prima vedere, dar va asigur ca nu este. Nu e neaparat necesar sa fii femeie ca sa fii adept al feminismului. Precum nu este obligatoriu sa fii barbat ca sa ai manifestari misogine. Ce spune DEX-ul despre feminism? "Miscare sociala care sustine egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul in toate sferele de activitate." Din pacate, feministele din jurul meu sau cu care am avut vreodata un contact oricat de firav, nu s-au limitat la a sustine doar egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii. Fetele astea, de obicei urate, inculte, singure si triste, confunda feminismul cu misandria si, uneori, dau senzatia ca nu sunt decat niste lesbiene reprimate. Imi vine sa le intreb si eu ce fenomen il determina pe celalat: esti feminista fiindca nu te doreste niciun barbat sau invers? (Asta ca sa parafrazez una din replicile mele preferate din Little Britain, episodul in care Marjorie o are invitata la clubul Fat Fighters pe Rosie O'Donnell si o intreaba: "are you fat because you're a lesbian or are you a lesbian because you're fat?").
Nefemeie fiind, vad lucrurile diferit: cand te nasti femeie, e destul cate neajunsuri vin la pachet cu asta, e destul ca atarna permanent asupra ta prezumtia de inferioritate intelectuala, trebuie neaparat sa te faci feminista ca sa inlaturi orice indoiala in privinta asta? Desigur, mai suspectez si interventia unei comoditati aici, e mai simplu sa te dai feminista, asta iti scuza toate lipsurile tale ca femeie, iti scuza aspectul fizic neglijent, imbracamintea androgina, lipsa preocuparilor practice (si fermecatoare, as zice eu), lipsa tandretii, a sensibilitatii si a vibratiei la lucrurile frumoase ale vietii, lipsa intuitiei si a fragilitatii asumate si cate alte subtilitati ale sufletului feminin, care s-ar putea revela ca acel "je ne sais quoi", ca eternul "etern feminin" fara de care nu esti femeie pe de-a-ntregul. Si atunci, in loc sa exersezi feminitatea, sa o explorezi, sa te bucuri de ea si, la randul tau, sa-l bucuri pe cel de langa tine, tu o elimini complet din viata ta, alegand sa crezi ca atitudinea care te face femeie te frivolizeaza si tu nu esti o frivola, tu esti o “femeie feminist”, fiindca ai facut o facultate (asta am auzit-o pe bune de la una care a spus ca ea nu gateste pentru El, fiindca "n-am facut facultate ca sa stau la cratita", ca si cum cele doua s-ar exclude reciproc in loc sa se completeze intr-o fantezie culinaro-intelectuala accesibila doar femeilor superioare.)
Iata ce cred eu: o femeie care evita activitatile tipic feminine nu face altceva decat sa-si nege esenta care o face, in mod inconstient, dezirabila in ochii mintii barbatului. Mana sigura a femeii care stie sa amestece aromele pamantului, zamislind astfel hrana - materie primordiala si esentiala biologiei noastre - este mana care, cu tot atata precizie, va sti sa mangaie sexul viril infierbantat, va sti sa-l atinga pe barbat tandru si totodata electrizant acolo unde doar intuieste ca trebuie ca barbatul sa fie atins, va cunoaste la perfectie (desi nu a invatat-o nimeni niciodata) dansul intuitiv al imperecherii, va sti sa alterneze mangaierea tandra cu muscatura obraznica si va intui cand e momentul sa incetineasca ritmul sau, dimpotriva, sa-l accelereze. Femeia asta stie sa aline la nevoie, boala sau necaz; o mana de femeie mica, moale, dar ferma, pusa pe fruntea barbatului suferind, slab, vulnerabil, care se abandoneaza sub mangaiere, este exact esenta feminina pe care cealalta esenta, cea masculina, o cauta instinctiv. A-ti nega acest dar este echivalent cu negarea feminitatii pure, feminitatii arhetipale, acea energie feminina, imuabila, care ii face pe barbati sa nu inteleaga de ce pot fi atrasi, inexplicabil, de o femeie aparent banala. A pierde aceasta putere, de fapt a ii ignora existenta in mod intentionat, este in aceeasi masura un pacat - prin refuzul de a oferi barbatului tau ceea ce isi doreste cel mai mult, cel mai nerostit, esenta ta feminina concentrata, inexplicabila, dulce si extatica totodata - si o dovada a prostiei. Ceea ce pierde o femeie prin neacceptarea esentei sale arhetipale, prin sacrificarea acesteia de dragul aparentei sociale (care oricum nu e satisfacuta fiindca nu reuseste sa fie dusa la desavarsire, frustrarea inconstienta a faptului ca esti femeie impiedicand orice demers in acest sens), este imens, este totul.
Atitudinea aceasta e dovada de prostie, de egoism, de lene a trupului si a spiritului, de lipsa de fantezie, de pofta de viata si bucurie de frumos. A nu-ti manifesta plenar instinctele si inclinatia naturala care te-a inzestrat cu calitati pe care doar inteligenta si finetea spiritului te pot ajuta sa le desavarsesti, este o pierdere atat pentru femeie cat si pentru cei de langa ea. O femeie care se neaga pe sine este nu numai o partenera de viata de calitate inferioara, dar si o mama fara calitati, inclinatii si instincte materne, o fiica ce dezamageste si, nu in ultima instanta, o amanta deplorabila.
Am I makin' myself clear? :)
Nefemeie fiind, vad lucrurile diferit: cand te nasti femeie, e destul cate neajunsuri vin la pachet cu asta, e destul ca atarna permanent asupra ta prezumtia de inferioritate intelectuala, trebuie neaparat sa te faci feminista ca sa inlaturi orice indoiala in privinta asta? Desigur, mai suspectez si interventia unei comoditati aici, e mai simplu sa te dai feminista, asta iti scuza toate lipsurile tale ca femeie, iti scuza aspectul fizic neglijent, imbracamintea androgina, lipsa preocuparilor practice (si fermecatoare, as zice eu), lipsa tandretii, a sensibilitatii si a vibratiei la lucrurile frumoase ale vietii, lipsa intuitiei si a fragilitatii asumate si cate alte subtilitati ale sufletului feminin, care s-ar putea revela ca acel "je ne sais quoi", ca eternul "etern feminin" fara de care nu esti femeie pe de-a-ntregul. Si atunci, in loc sa exersezi feminitatea, sa o explorezi, sa te bucuri de ea si, la randul tau, sa-l bucuri pe cel de langa tine, tu o elimini complet din viata ta, alegand sa crezi ca atitudinea care te face femeie te frivolizeaza si tu nu esti o frivola, tu esti o “femeie feminist”, fiindca ai facut o facultate (asta am auzit-o pe bune de la una care a spus ca ea nu gateste pentru El, fiindca "n-am facut facultate ca sa stau la cratita", ca si cum cele doua s-ar exclude reciproc in loc sa se completeze intr-o fantezie culinaro-intelectuala accesibila doar femeilor superioare.)
Iata ce cred eu: o femeie care evita activitatile tipic feminine nu face altceva decat sa-si nege esenta care o face, in mod inconstient, dezirabila in ochii mintii barbatului. Mana sigura a femeii care stie sa amestece aromele pamantului, zamislind astfel hrana - materie primordiala si esentiala biologiei noastre - este mana care, cu tot atata precizie, va sti sa mangaie sexul viril infierbantat, va sti sa-l atinga pe barbat tandru si totodata electrizant acolo unde doar intuieste ca trebuie ca barbatul sa fie atins, va cunoaste la perfectie (desi nu a invatat-o nimeni niciodata) dansul intuitiv al imperecherii, va sti sa alterneze mangaierea tandra cu muscatura obraznica si va intui cand e momentul sa incetineasca ritmul sau, dimpotriva, sa-l accelereze. Femeia asta stie sa aline la nevoie, boala sau necaz; o mana de femeie mica, moale, dar ferma, pusa pe fruntea barbatului suferind, slab, vulnerabil, care se abandoneaza sub mangaiere, este exact esenta feminina pe care cealalta esenta, cea masculina, o cauta instinctiv. A-ti nega acest dar este echivalent cu negarea feminitatii pure, feminitatii arhetipale, acea energie feminina, imuabila, care ii face pe barbati sa nu inteleaga de ce pot fi atrasi, inexplicabil, de o femeie aparent banala. A pierde aceasta putere, de fapt a ii ignora existenta in mod intentionat, este in aceeasi masura un pacat - prin refuzul de a oferi barbatului tau ceea ce isi doreste cel mai mult, cel mai nerostit, esenta ta feminina concentrata, inexplicabila, dulce si extatica totodata - si o dovada a prostiei. Ceea ce pierde o femeie prin neacceptarea esentei sale arhetipale, prin sacrificarea acesteia de dragul aparentei sociale (care oricum nu e satisfacuta fiindca nu reuseste sa fie dusa la desavarsire, frustrarea inconstienta a faptului ca esti femeie impiedicand orice demers in acest sens), este imens, este totul.
Atitudinea aceasta e dovada de prostie, de egoism, de lene a trupului si a spiritului, de lipsa de fantezie, de pofta de viata si bucurie de frumos. A nu-ti manifesta plenar instinctele si inclinatia naturala care te-a inzestrat cu calitati pe care doar inteligenta si finetea spiritului te pot ajuta sa le desavarsesti, este o pierdere atat pentru femeie cat si pentru cei de langa ea. O femeie care se neaga pe sine este nu numai o partenera de viata de calitate inferioara, dar si o mama fara calitati, inclinatii si instincte materne, o fiica ce dezamageste si, nu in ultima instanta, o amanta deplorabila.
Am I makin' myself clear? :)
joi, 21 ianuarie 2010
Femeia multi-task
Cred ca stiti despre ce vorbesc. Nu spun nimic nou. Curios lucru, insa, revelatia primara asupra ei am avut-o azi, la serviciu, in timp ce urinam in toaleta parfumata, spatioasa si plina de oglinzi a corporatiei care imi mananca zilele.
Sa va explic: radioul de care am fugit un an de zile la fostul job este Megic efem. Radioul in sine n-are nicio vina, playlist-ul e tipic unui radio generalist de gold-uri, e adevarat ca unele piese ma scot din sarite, insa per ansamblu e ok, e pentru nostalgici. Ghinionul lui e ca il asociez cu o alta specie de femela - dar despre ea intr-un episod viitor. Promit!
Asadar, azi pe la pranz ma duc sa fac pipi, la Megic efem (da, la noi la toaleta se aude radioul asta, asa suntem de civilizati!) era o piesa oribila, sinistra, penala, fara niciun Dumnezeu, piesa cea mai fara sens pe care o cunosc: "Don't cry for me, Argentina". :D Stiu! Penibil! Si in timp ce fredonam versurile (fiindca am acest narav prost de a sti versurile de la melodii pe care le urasc) fara melodie pe spate, ma loveste: dom'le, ca si la noi, o pitzi care apare in presa facand orice, ajunge foarte repede sa aiba atat de multa incredere in ea, incat isi propune si realizeaza foarte repede ca ea chiar poate face orice. Hai sa pornim de la sursa revelatiei: Madonna. Fata asta facea foarte bine daca se oprea imediat dupa Erotica. Albumul Vogue, cel putin, este un album de referinta in istoria mea personala de consumator de muzica. Dar nu, ea a mers mai departe. Prea departe, daca ma intrebati pe mine. Ea a vrut sa fie actrita. Cum ar veni, in momentul in care te simti mare, brusc te gandesti ca ai putea fi imens, de ce sa te multumesti cu statutul de pop icon cand poti sa fii pop icon / (slash) actrita? Uite, vezi, filmul ala a demonstrat lumii ca trebuia sa se opreasca la cantat. Cu niste rezerve si aici, dar destul despre Madonna. Sa trecem la ale noastre. (da, stiu ca a mai facut un film in anii '80, insa acum ii trebuia ceva greu...).
Rationamentul este urmatorul (si tocmai il expusesem colegului de apartament): apare o pitzi noua facand orice: prezinta vremea, plimba haine pe un podium sau asista vreun prezentator de emisiune mondena/ de calitate inferioara/ de consum masiv pentru publicul sub-mediocru. Odata aparuta in vizorul public, brusc realizeaza ca poate mai mult. Ea poate sa cante. Desigur. Poate sa si danseze. Mecanic, neconvingator, numarand vizibil miscarile, crispata. Apoi, obligatoriu, descopera actrita din ea. Actrita din ea descopera regizorul/ producatorul din ea. Apoi urmaeaza, bine-nteles, cartea. Ea scrie carti, fiindca, iata, absolut intamplator, are si acest talent. Toate aceste activitati se fac, obligatoriu, in paralel cu facultatea. Pe vremea mea era la moda Dreptul. Acum nu mai e, fiindca nu suna complicat, "drept" suna simplu si stupid, nu are profunzime, nu are complexitati si abisuri. Acum e la moda psihologia. Fiindca, nu-i asa, suna complicat, e si greu sa spui "psi-ho-lo-gi-e", alaturarea lui "psi" cu "ho" e aproape imposibil de redat cand vocabularul tau contine "dacat" o suta de cuvinte.
Seara, ma pune nu-stiu-cine sa dau pe OTV. Si ce-mi fu dat sa vad? In jur de 7-8 pitzi blonde si brunete care se invarteau prin platoul supradimensionat al lui DD, in niste rochii sclipicioase, colorate si cu sani siliconati. Ma rog, era o fata care vroia sa semene cu Lady Gaga, care nascocise aceste creatii iesite din comun de banale ce erau, cusute cu fir de aur de catre o printesa blestemata intr-un turn parasit, in asteptarea printului, ei, aiurea, am luat-o razna. Ca sa nu-mi pierd ideea, cele n pitzi din platou nu erau doar manechine. Erau si cantarete/ (slash) dansatoare. Deci stiau si "sa prezinte moda" si sa lalaie sinistru niste versuri lesinate intr-o engleza cu accent moldovenesc. Si apoi, m-a lovit evidenta faptului ca am intuit perfect, imens, exact: prima era studenta la psi-ho-lo-gi-e! La Master!!! :)) Urmatoarea era studenta la Actorie!!! Dumnezeule, parca eu le dictasem discursurile. Evident, aceste doua ocupatii nobile nu puteau sa mearga mana-n mana decat cu urmatoarea (tot blonda): (studenta la) Relatii publice si comunicare or smth. Eram pe culmile gloriei!! Am primit aplauze furtunoase si aprecieri pe ton admirativ de la cel caruia tocmai ii expusesem teoria "Madonna".
Desigur, trebuia sa aflati si voi cu ce intuitie malefica a adevarurilor dureroase sunt eu dotata, desi nu am facut psihologia si, se pare ca nici nu voi indrazni sa o fac, aceasta frumoasa materie de studiu fiind fatalmente discreditata pentru mine in urma acestei seri de iarna geroasa.
Ce am invatat noi din aceasta naratiune? Pai am aflat ca femeia multi-task e o fata sub-mediocra, care se vinde ieftin si care isi intemeiaza celebritatea pe atribute fizice. Mai apoi realizeaza ca trebuie sa lucreze la aspectul intelectual, deoarece nu e suficient sa demonstrezi ca esti frumoasa, asta se vede cu ochiul liber, trebuie musai sa ascunzi profunzimi abisale si sa te ingrijesti de propasirea spiritului. Desigur, fetele in discutie nu au cunoscut pe interior cladirile facultatilor la care isi declara apartenenta, dar cine stie asta? Si cui ii pasa?
Am mai invatat ca tiparul se propaga si la fetele undercover, fetele de bani gata care nu se afirma neaparat artistic. Vorbim musai de copiii care n-au dus niciodata grija banului de buzunar deoarece tati a avut mereu grija ca micuta sa nu duca lipsa de nimic. Tati a avut grija ca fata sa nu lupte pentru nimic, motiv pentru care beizadeaua noastra nu e in stare sa treaca strada singura. Insa, exact ca-n bancurile de prost gust, tocmai aceste fiinte bipede care abia isi silabisesc numele, tocmai ele tin cu tot dinadinsul sa demonstreze o valoare intelectuala la care poate ar fi avut acces daca erau mai putin rasfatate. Ele ajung europarlamentar, consilier ministerial, asistent universitar, in orice caz, meserii care suna complicat, ca si cuvantul "psihologie" si care le ajuta sa se simta importante, profunde, spirituale, complicate, speciale. Pentru ca toti oamenii vor sa fie speciali si neintelesi si misteriosi. Femeile, cu precadere.
Pe curand!
P.S. Ia ganditi-va la toate pitzi pe care le stiti si incercati sa aflati cate dintre ele fac psihologie, cate relatii publice si cate actorie. Apoi ganditi-va la pitzi alea mai batrane, pitzi tip A. Marin sau M. Radulescu. Asa-i ca au scris carti? Pai v-am zis? Prostul daca nu-i fudul...ii trebuie tichie de margaritar. Si-am incalecat pe-o sa.
Sa va explic: radioul de care am fugit un an de zile la fostul job este Megic efem. Radioul in sine n-are nicio vina, playlist-ul e tipic unui radio generalist de gold-uri, e adevarat ca unele piese ma scot din sarite, insa per ansamblu e ok, e pentru nostalgici. Ghinionul lui e ca il asociez cu o alta specie de femela - dar despre ea intr-un episod viitor. Promit!
Asadar, azi pe la pranz ma duc sa fac pipi, la Megic efem (da, la noi la toaleta se aude radioul asta, asa suntem de civilizati!) era o piesa oribila, sinistra, penala, fara niciun Dumnezeu, piesa cea mai fara sens pe care o cunosc: "Don't cry for me, Argentina". :D Stiu! Penibil! Si in timp ce fredonam versurile (fiindca am acest narav prost de a sti versurile de la melodii pe care le urasc) fara melodie pe spate, ma loveste: dom'le, ca si la noi, o pitzi care apare in presa facand orice, ajunge foarte repede sa aiba atat de multa incredere in ea, incat isi propune si realizeaza foarte repede ca ea chiar poate face orice. Hai sa pornim de la sursa revelatiei: Madonna. Fata asta facea foarte bine daca se oprea imediat dupa Erotica. Albumul Vogue, cel putin, este un album de referinta in istoria mea personala de consumator de muzica. Dar nu, ea a mers mai departe. Prea departe, daca ma intrebati pe mine. Ea a vrut sa fie actrita. Cum ar veni, in momentul in care te simti mare, brusc te gandesti ca ai putea fi imens, de ce sa te multumesti cu statutul de pop icon cand poti sa fii pop icon / (slash) actrita? Uite, vezi, filmul ala a demonstrat lumii ca trebuia sa se opreasca la cantat. Cu niste rezerve si aici, dar destul despre Madonna. Sa trecem la ale noastre. (da, stiu ca a mai facut un film in anii '80, insa acum ii trebuia ceva greu...).
Rationamentul este urmatorul (si tocmai il expusesem colegului de apartament): apare o pitzi noua facand orice: prezinta vremea, plimba haine pe un podium sau asista vreun prezentator de emisiune mondena/ de calitate inferioara/ de consum masiv pentru publicul sub-mediocru. Odata aparuta in vizorul public, brusc realizeaza ca poate mai mult. Ea poate sa cante. Desigur. Poate sa si danseze. Mecanic, neconvingator, numarand vizibil miscarile, crispata. Apoi, obligatoriu, descopera actrita din ea. Actrita din ea descopera regizorul/ producatorul din ea. Apoi urmaeaza, bine-nteles, cartea. Ea scrie carti, fiindca, iata, absolut intamplator, are si acest talent. Toate aceste activitati se fac, obligatoriu, in paralel cu facultatea. Pe vremea mea era la moda Dreptul. Acum nu mai e, fiindca nu suna complicat, "drept" suna simplu si stupid, nu are profunzime, nu are complexitati si abisuri. Acum e la moda psihologia. Fiindca, nu-i asa, suna complicat, e si greu sa spui "psi-ho-lo-gi-e", alaturarea lui "psi" cu "ho" e aproape imposibil de redat cand vocabularul tau contine "dacat" o suta de cuvinte.
Seara, ma pune nu-stiu-cine sa dau pe OTV. Si ce-mi fu dat sa vad? In jur de 7-8 pitzi blonde si brunete care se invarteau prin platoul supradimensionat al lui DD, in niste rochii sclipicioase, colorate si cu sani siliconati. Ma rog, era o fata care vroia sa semene cu Lady Gaga, care nascocise aceste creatii iesite din comun de banale ce erau, cusute cu fir de aur de catre o printesa blestemata intr-un turn parasit, in asteptarea printului, ei, aiurea, am luat-o razna. Ca sa nu-mi pierd ideea, cele n pitzi din platou nu erau doar manechine. Erau si cantarete/ (slash) dansatoare. Deci stiau si "sa prezinte moda" si sa lalaie sinistru niste versuri lesinate intr-o engleza cu accent moldovenesc. Si apoi, m-a lovit evidenta faptului ca am intuit perfect, imens, exact: prima era studenta la psi-ho-lo-gi-e! La Master!!! :)) Urmatoarea era studenta la Actorie!!! Dumnezeule, parca eu le dictasem discursurile. Evident, aceste doua ocupatii nobile nu puteau sa mearga mana-n mana decat cu urmatoarea (tot blonda): (studenta la) Relatii publice si comunicare or smth. Eram pe culmile gloriei!! Am primit aplauze furtunoase si aprecieri pe ton admirativ de la cel caruia tocmai ii expusesem teoria "Madonna".
Desigur, trebuia sa aflati si voi cu ce intuitie malefica a adevarurilor dureroase sunt eu dotata, desi nu am facut psihologia si, se pare ca nici nu voi indrazni sa o fac, aceasta frumoasa materie de studiu fiind fatalmente discreditata pentru mine in urma acestei seri de iarna geroasa.
Ce am invatat noi din aceasta naratiune? Pai am aflat ca femeia multi-task e o fata sub-mediocra, care se vinde ieftin si care isi intemeiaza celebritatea pe atribute fizice. Mai apoi realizeaza ca trebuie sa lucreze la aspectul intelectual, deoarece nu e suficient sa demonstrezi ca esti frumoasa, asta se vede cu ochiul liber, trebuie musai sa ascunzi profunzimi abisale si sa te ingrijesti de propasirea spiritului. Desigur, fetele in discutie nu au cunoscut pe interior cladirile facultatilor la care isi declara apartenenta, dar cine stie asta? Si cui ii pasa?
Am mai invatat ca tiparul se propaga si la fetele undercover, fetele de bani gata care nu se afirma neaparat artistic. Vorbim musai de copiii care n-au dus niciodata grija banului de buzunar deoarece tati a avut mereu grija ca micuta sa nu duca lipsa de nimic. Tati a avut grija ca fata sa nu lupte pentru nimic, motiv pentru care beizadeaua noastra nu e in stare sa treaca strada singura. Insa, exact ca-n bancurile de prost gust, tocmai aceste fiinte bipede care abia isi silabisesc numele, tocmai ele tin cu tot dinadinsul sa demonstreze o valoare intelectuala la care poate ar fi avut acces daca erau mai putin rasfatate. Ele ajung europarlamentar, consilier ministerial, asistent universitar, in orice caz, meserii care suna complicat, ca si cuvantul "psihologie" si care le ajuta sa se simta importante, profunde, spirituale, complicate, speciale. Pentru ca toti oamenii vor sa fie speciali si neintelesi si misteriosi. Femeile, cu precadere.
Pe curand!
P.S. Ia ganditi-va la toate pitzi pe care le stiti si incercati sa aflati cate dintre ele fac psihologie, cate relatii publice si cate actorie. Apoi ganditi-va la pitzi alea mai batrane, pitzi tip A. Marin sau M. Radulescu. Asa-i ca au scris carti? Pai v-am zis? Prostul daca nu-i fudul...ii trebuie tichie de margaritar. Si-am incalecat pe-o sa.
miercuri, 20 ianuarie 2010
Femeia corporatista
Corporatista romana nu e precum corporatistele din filmele americane, asa cum si-ar dori ea. Cand se trezeste dimineata, ea nu intreprinde activitatile din filme: mic dejun sanatos, cu sucuri naturale din fructe si paine prajita, jogging prin parc o ora, dus rapid, imbracat business-chic, urcat in masina chic, conducand chic in timp ce rezolva probleme urgente prin telefonul de serviciu - de asemenea chic -, ajuns la biroul din centru cu panorama, asistenta inmaneaza cateva post-it-uri cu mesaje urgente, cafea intr-o mana si poseta in alta, margele, parfum, plete in vant, tocuri, vocabular, importanta... Nu. La noi nu e asa. Corporatista romana are un mare defect: e romana. Nu romanca. Romana.
A noastra este o fata de la tara sau din provincie, care a muncit pe branci ca sa ajunga corporatista si acum incearca sa tina pasul cu fitele de multinationala. Corporatista romana are o carte de vizita cu denumire englezeasca, are target, time-sheet si meeting si respecta cu religozitate procedurile. Intr-o corporatie n-ai mama, tata sau lege. Ai proceduri. Te-ai impiedicat in fata biroului CEO-ului? (pun pariu ca multi habar n-aveti de la ce vin cele 3 majuscule :D) Vezi ce zice procedura. Ti-a venit ciclul la birou? Pune mana pe procedura! Ti-e foame in afara orei in care iti poti lua pauza de masa? Pai vezi? N-ai respectat procedura.
Corporatista trebuie sa salute toti colegii cu care se intalneste, chiar daca ei numara trei mii de suflete si probabilitatea sa te mai intalnesti a doua oara cu unul din ei este la fel de mare ca aceea de a fi rapita de extraterestri in timpul sedintei de BoD.
Corporatista ajunge dimineata la birou cu 30 de mnute mai devreme decat e necesar (lasa, la pontaj o sa se vada). Urca in liftul metalic si se posteaza strategic in fata oglinzii imense din interior. Desi liftul e plin, ea se studiaza. Mai intai discret, cu coada ochiului. Apoi observa panicata ca bretonul ar merge putin aranjat si se intoarce cu tot trupul la oglinda. Mda, din fata e ok, din profil ar mai merge putin umflat, stai ca si spranceana e putin rebela. Mai saluta pe cineva, schimba cateva amabilitati plictisitoare. Mai trage o privire de ansamblu, isi aranjeaza fusta, se admira din profil, ok, am ajuns la 9. Merge direct la computer, fiindca e foarte importanta ora la care il deschizi, se vede "acolo". Apoi merge la baie, sa se machieze. Doar nu era sa piarda vremea acasa... Speed stick, crema, fond de ten, rimel, ruj, fard, blush... In timpul acesta apar colegele, care o complimenteaza gratuit si neconvingator: ce frumoasa bluza ai! (aiurea, e complet banala, dar e frumos sa fii amabil cu colegii - scrie in procedura), uau, cerceii tai sunt SU-PERBI! etc. Corporatista noastra simte ca e pe drumul cel bun, self-esteem-ul creste precum cozonacul in cuptor. Mai ramane sa rezolvam chestiunea cu igiena: la toaleta e curat, miroase a flori, insa corporatista e o tipa intransigenta cand vine vorba de igiena (in definitiv, un cuvant de-al ei poate concedia o femeie de serviciu) si nu permite nicio abatere de la precautiile obisnuite. Fata ia un servet de hartie si paseste catre toaleta. Pune servetul pe maner si deschide usa, arunca scarbita servetul la cos, isi face treburile, ia o bucata de hartie igienica de care se va folosi la iesire. Chiuveta!!! Se spala tacticos si insistent cu mult sapun (ai dreq microbi), ia un nou servetel cu care deschide usa toaletei, tine usa cu piciorul si, in sfarsit, reuseste sa iasa din cocina!! Acum e pregatita pentru o noua zi in care va demonstra sefilor ca nu au gresit in privinta ei. Va sta lipita de computer 8-9-10 ore si 12 daca e necesar, pentru ca ea e loiala, proactiva, are initiativa, spirit intreprinzator. Va sta drepti in fata sefului, va rade neconvingator la glumele lui obosite, isi va da telefonul pe silent, nu va manca, nu va merge prea des la toaleta si, cel mai important, va sta 2 ore peste program. Seful vede.
De mentionat ca femeia corporatista exista, se misca liber printre noi, e semidocta, face greseli grosolane de exprimare si scriere, nu-si cunoaste meseria aproape deloc, insa e pe drumul cel bun. Va imbatrani pe tastatura si va visa ca moare si ajunge in raiul corporatistelor unde seful ii va oferi snurul de comandanta de detasament.
A noastra este o fata de la tara sau din provincie, care a muncit pe branci ca sa ajunga corporatista si acum incearca sa tina pasul cu fitele de multinationala. Corporatista romana are o carte de vizita cu denumire englezeasca, are target, time-sheet si meeting si respecta cu religozitate procedurile. Intr-o corporatie n-ai mama, tata sau lege. Ai proceduri. Te-ai impiedicat in fata biroului CEO-ului? (pun pariu ca multi habar n-aveti de la ce vin cele 3 majuscule :D) Vezi ce zice procedura. Ti-a venit ciclul la birou? Pune mana pe procedura! Ti-e foame in afara orei in care iti poti lua pauza de masa? Pai vezi? N-ai respectat procedura.
Corporatista trebuie sa salute toti colegii cu care se intalneste, chiar daca ei numara trei mii de suflete si probabilitatea sa te mai intalnesti a doua oara cu unul din ei este la fel de mare ca aceea de a fi rapita de extraterestri in timpul sedintei de BoD.
Corporatista ajunge dimineata la birou cu 30 de mnute mai devreme decat e necesar (lasa, la pontaj o sa se vada). Urca in liftul metalic si se posteaza strategic in fata oglinzii imense din interior. Desi liftul e plin, ea se studiaza. Mai intai discret, cu coada ochiului. Apoi observa panicata ca bretonul ar merge putin aranjat si se intoarce cu tot trupul la oglinda. Mda, din fata e ok, din profil ar mai merge putin umflat, stai ca si spranceana e putin rebela. Mai saluta pe cineva, schimba cateva amabilitati plictisitoare. Mai trage o privire de ansamblu, isi aranjeaza fusta, se admira din profil, ok, am ajuns la 9. Merge direct la computer, fiindca e foarte importanta ora la care il deschizi, se vede "acolo". Apoi merge la baie, sa se machieze. Doar nu era sa piarda vremea acasa... Speed stick, crema, fond de ten, rimel, ruj, fard, blush... In timpul acesta apar colegele, care o complimenteaza gratuit si neconvingator: ce frumoasa bluza ai! (aiurea, e complet banala, dar e frumos sa fii amabil cu colegii - scrie in procedura), uau, cerceii tai sunt SU-PERBI! etc. Corporatista noastra simte ca e pe drumul cel bun, self-esteem-ul creste precum cozonacul in cuptor. Mai ramane sa rezolvam chestiunea cu igiena: la toaleta e curat, miroase a flori, insa corporatista e o tipa intransigenta cand vine vorba de igiena (in definitiv, un cuvant de-al ei poate concedia o femeie de serviciu) si nu permite nicio abatere de la precautiile obisnuite. Fata ia un servet de hartie si paseste catre toaleta. Pune servetul pe maner si deschide usa, arunca scarbita servetul la cos, isi face treburile, ia o bucata de hartie igienica de care se va folosi la iesire. Chiuveta!!! Se spala tacticos si insistent cu mult sapun (ai dreq microbi), ia un nou servetel cu care deschide usa toaletei, tine usa cu piciorul si, in sfarsit, reuseste sa iasa din cocina!! Acum e pregatita pentru o noua zi in care va demonstra sefilor ca nu au gresit in privinta ei. Va sta lipita de computer 8-9-10 ore si 12 daca e necesar, pentru ca ea e loiala, proactiva, are initiativa, spirit intreprinzator. Va sta drepti in fata sefului, va rade neconvingator la glumele lui obosite, isi va da telefonul pe silent, nu va manca, nu va merge prea des la toaleta si, cel mai important, va sta 2 ore peste program. Seful vede.
De mentionat ca femeia corporatista exista, se misca liber printre noi, e semidocta, face greseli grosolane de exprimare si scriere, nu-si cunoaste meseria aproape deloc, insa e pe drumul cel bun. Va imbatrani pe tastatura si va visa ca moare si ajunge in raiul corporatistelor unde seful ii va oferi snurul de comandanta de detasament.
Femeia "Excelent"
Este un paradox. Pe de o parte, joaca un rol de ingenua, cu ochi (prea) mari, (prea)rotunzi si degraba clipiciosi a naivitate autoimpusa. Pe de alta parte, fereasca-te-ar sfintii sa zici ceva despre femei. "Cum, mai, dar femeia contemporana, femeia puternica, de cariera, asta nu-ti spune nimic?" Nu. Mie nu-mi spune nimic. Ei ii spune totul. Revistele tip Tabu sau mai stiu eu ce alte glossy-ciuni pline de impulsuri feministe asa au invatat-o pe ea, ca femeia de astazi trebuie sa fie puternica si sa aiba o cariera. Si neaparat sa nu neglijeze latura feminitatii. Neaparat. Si ea imbina cele doua deziderate, ducandu-le pe fiecare la un absurd apoteotic.
Femeia Excelent e o fata uratica, cu trasaturi firave, cu piele aproape transparenta, cu oase proeminente, cu ten incarcat, cu par nici cret nici drept, nici blond nici saten, nici lung nici scurt. Degetele ei sunt lungi si subtiri, mainile ei asemenea, picioarele sunt luuungi si subtiiiiri si se termina abrupt intr-o laba prea mare, disproportionata. Ea se imbraca in haine stramte, care sa ii reveleze scheletul "de model" si neaparat negre. Ea spune ca negrul e cea mai eleganta culoare (eu zic ca e rock :D )si de aia se imbraca in negru, fiindca, nu-i asa, Femeia Excelent este, in primul rand, eleganta. Si poarta perle. Ziua. Oricand.
Femeia Excelent este semidocta cu pretentii de intelectuala rasata. Nu a citit nicio carte, nu citeste presa, nu stie niciodata nimic. Nu asculta nicio muzica, inima ei inconsistenta nu tresare la niciun stimul, nicio vibratie. Nu gateste, nu danseaza, nu iubeste, nu-i plac animalele si cred ca nici florile. Chestia e ca nu o poti eticheta decat prin negatie. Si, cel mai interesant, isi recunoaste ignoranta aproape cu mandrie, sperand ca asta o va face speciala in ochii celorlalti.
Femeia Excelent abuzeaza de cuvinte pedante, cu iz de neologism imbuibat, insa, in vorbirea curenta, cand autocontrolul se duce putin sa se odihneasca, femeiusca noastra uita de negatia obligatorie care, in vocabularul oamenilor care n-au sarit clasa a II-a, insoteste intotdeauna particula "decat". "Decat un biscuitel doresc si eu." "Iau decat o gurita de cafeluta"...etc.
Femeia Excelent se alinta excesiv, cand se bucura sare ca o caprita (imaginati-va o salcie de 1,75 sarind in sus de bucurie) si cred ca daca ar avea coada ar da din ea. Femeia Excelent se autointituleaza "o floare", se autogratuleaza cu diminutive si se iubeste activ.
Femeia Excelent are ticuri verbale si, asa cum ii spune si numele, pentru ea nu exista "bine", "ok", "fain", "in regula". Pentru ea toate lucrurile sunt excelente. Fiindca, nu-i asa, pentru Femeia noastra lucrurile nu sunt niciodata asa si-asa, caldute, medii, totul este "excelent", spus cu un suierat sinistru si patrunzator.
Femeia Excelent e total benigna si chiar ma intreb oare ce am cu ea de m-am apucat sa fac un blog special pentru a o descrie pe ea si pe altele din specia-i. Tocmai asta e problema. Ea, de fapt, nu e. Nu e in niciun fel pe care sa pui degetul, nu se incadreaza in tiparele obisnuite si, totusi, nu e nici aparte. E atat de medie incat nu exista. E atat de dezinteresata de toata viata din jur incat viata insasi o ignora.
Totusi, se remarca o dorinta de a se alinia tendintelor snoabe, anuntand din cand in cand ca ar vrea sa stie unde se gaseste ceainaria aia celebra cu multe carti, unde se mai duc fetele inteligente ("trebuie sa-mi fac rezervare?") sau ca a decis brusc sa se duca la un spectacol de opera.
Imi cer iertare apriori pentru eventualul pacat.
Va urma.
Femeia Excelent e o fata uratica, cu trasaturi firave, cu piele aproape transparenta, cu oase proeminente, cu ten incarcat, cu par nici cret nici drept, nici blond nici saten, nici lung nici scurt. Degetele ei sunt lungi si subtiri, mainile ei asemenea, picioarele sunt luuungi si subtiiiiri si se termina abrupt intr-o laba prea mare, disproportionata. Ea se imbraca in haine stramte, care sa ii reveleze scheletul "de model" si neaparat negre. Ea spune ca negrul e cea mai eleganta culoare (eu zic ca e rock :D )si de aia se imbraca in negru, fiindca, nu-i asa, Femeia Excelent este, in primul rand, eleganta. Si poarta perle. Ziua. Oricand.
Femeia Excelent este semidocta cu pretentii de intelectuala rasata. Nu a citit nicio carte, nu citeste presa, nu stie niciodata nimic. Nu asculta nicio muzica, inima ei inconsistenta nu tresare la niciun stimul, nicio vibratie. Nu gateste, nu danseaza, nu iubeste, nu-i plac animalele si cred ca nici florile. Chestia e ca nu o poti eticheta decat prin negatie. Si, cel mai interesant, isi recunoaste ignoranta aproape cu mandrie, sperand ca asta o va face speciala in ochii celorlalti.
Femeia Excelent abuzeaza de cuvinte pedante, cu iz de neologism imbuibat, insa, in vorbirea curenta, cand autocontrolul se duce putin sa se odihneasca, femeiusca noastra uita de negatia obligatorie care, in vocabularul oamenilor care n-au sarit clasa a II-a, insoteste intotdeauna particula "decat". "Decat un biscuitel doresc si eu." "Iau decat o gurita de cafeluta"...etc.
Femeia Excelent se alinta excesiv, cand se bucura sare ca o caprita (imaginati-va o salcie de 1,75 sarind in sus de bucurie) si cred ca daca ar avea coada ar da din ea. Femeia Excelent se autointituleaza "o floare", se autogratuleaza cu diminutive si se iubeste activ.
Femeia Excelent are ticuri verbale si, asa cum ii spune si numele, pentru ea nu exista "bine", "ok", "fain", "in regula". Pentru ea toate lucrurile sunt excelente. Fiindca, nu-i asa, pentru Femeia noastra lucrurile nu sunt niciodata asa si-asa, caldute, medii, totul este "excelent", spus cu un suierat sinistru si patrunzator.
Femeia Excelent e total benigna si chiar ma intreb oare ce am cu ea de m-am apucat sa fac un blog special pentru a o descrie pe ea si pe altele din specia-i. Tocmai asta e problema. Ea, de fapt, nu e. Nu e in niciun fel pe care sa pui degetul, nu se incadreaza in tiparele obisnuite si, totusi, nu e nici aparte. E atat de medie incat nu exista. E atat de dezinteresata de toata viata din jur incat viata insasi o ignora.
Totusi, se remarca o dorinta de a se alinia tendintelor snoabe, anuntand din cand in cand ca ar vrea sa stie unde se gaseste ceainaria aia celebra cu multe carti, unde se mai duc fetele inteligente ("trebuie sa-mi fac rezervare?") sau ca a decis brusc sa se duca la un spectacol de opera.
Imi cer iertare apriori pentru eventualul pacat.
Va urma.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)