Imi vine sa scriu despre...

...cum, de cand e lumea, majoritatea mediocra, calduta, mijlocie, cauta sa elimine, sa extermine, sa excluda sau - conform curentului contemporan al corectitudinii politice - sa coboare la nivelul ei extremele: pe frumosi deopotriva cu uratii, pe genii in aceeasi masura cu prostii, in general tot ce se remarca in vreun fel, pozitiv sau negativ, tot ce iese din tiparele confortabile, care nu predispun niciodata la meditatie, la introspectie, la dilema, ci ofera autosuficienta ohihnitoare si securizanta a obisnuintei.
...drama care ii incearca atunci cand nu pot determina exact daca exceptionalul/ neobisnuitul din cineva e bun sau rau, ei intuind oarecum - in subconstientul lor instinctual, aproape animalic, care ii face sa depisteze orice pericol cu care specia lor s-ar putea confrunta, in mod aproape biologic, senzorial - intuind, deci, superioritatea sau castigul existential pe care l-ar putea avea detinatorul acelor insusiri prin nealinierea la banal. Drama e si mai pregnanta la acele persoane care au drept deziderat generozitatea, bunatatea cu orice pret si toleranta nediscriminatorie, toate impuse de o religie de sorginte crestina a carei cateheza consta exclusiv in memorarea Bibliei.
Pentru ca ei trebuie sa fie buni intotdeauna si fara jumatati de masura, sa nu judece, sa tolereze, chiar sa iubeasca toti oamenii fiindca asa li se impune in fiecare duminica in stabilimente suspecte. Si, in mod surprinzator (fiindca acest lucru nu li se poate intampla decat surpinzator), apare un om in viata lor, menit sa le destrame scutul tesut cu atata grija de invatamintele unui pastor binevoitor care nu si-a descoperit o alta vocatie decat cea a prozelitismului semi-ocult, sa le scuture din temelii echilibrul fragil al moralitatii impuse din exterior, facandu-i, cumva impotriva vointei lor, sa se abandoneze extazului admirativ, usor invidios, in care sentimentele se amesteca bizar in mintile lor: pe de o parte blameaza libertatea de care se bucura un spirit neobisnuit, efervescent si exceptional, un om dilematic si scormonitor intru aflarea raspunsurilor vietii, o blameaza fiindca aceasta libertate aduce cu ea descatusarea din conventiile sociale referitoare la tinuta, vocabular si maniere intr-o forma atat de subtila incat nu-l poti uri sau dispretui pe detinatorul lor, deoarece el aduce in compensatie o stralucire a spiritului, o inteligenta, cultura, o sete de cunoastere si o iubire de frumos in toate formele lui, la care mediocrul nu are acces. Si blamul se amesteca subtil cu fascinatia precum ispita pe care o exercita raul asupra spiritelor pure, rezultand o dorinta asemanatoare excitatiei sexuale pe care o resimte o femeie frumoasa si delicata in fata unui barbat masiv si urat, acea fierbinteala primara, inexplicabila social si estetic, dar atat de arzatoare incat devine irezistibila.
Sentimentele se amesteca atunci cand fiinta etica oscileaza intre a admira distant, din exterior, acest spirit efervescent si fascinant si a se identifica cu el. Ar vrea, pe undeva, sa simta si ea admiratia semenilor sai, insa ar dori, mai cu seama, sa elimine, spre linistea sa, acele elemente care il fac condamnabil in ochii ei, nestiind ca tocmai acele detalii, pe nedrept surghiunite in tabara rautatilor, ajuta la desavarsirea acelei fiinte si o fac unica.
La urma si cel mai pregnant, totusi, e sentimentul de a fi IN EA, CU ea, de a impartasi din interior senzatia de fiinta exceptionala. Asa se traduce impulsul de a face declaratii exaltate si exagerate, de a spune "te iubesc" prea devreme si nepotrivit, impuls amestecat cu nevoia permanenta de a incerca sa o atraga pe calea cea buna, in fapt, asa cum am zis, de a o cobori la nivelul sau, sperand astfel sa-si ostoiasca focul interior, necesitatea aproape organica de a-si apropria o fiinta care ii trezeste in asemenea masura simturile si ii excita mintea, ii atata spiritul astfel incat nu se mai poate concentra decat pe dorinta inconstienta si sacaitoare de a obtine climaxul.
Fara concluzie.