Femeia feminista

Stiu, sintagma din titlu vi se va parea usor pleonastica, la prima vedere, dar va asigur ca nu este. Nu e neaparat necesar sa fii femeie ca sa fii adept al feminismului. Precum nu este obligatoriu sa fii barbat ca sa ai manifestari misogine. Ce spune DEX-ul despre feminism? "Miscare sociala care sustine egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul in toate sferele de activitate." Din pacate, feministele din jurul meu sau cu care am avut vreodata un contact oricat de firav, nu s-au limitat la a sustine doar egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii. Fetele astea, de obicei urate, inculte, singure si triste, confunda feminismul cu misandria si, uneori, dau senzatia ca nu sunt decat niste lesbiene reprimate. Imi vine sa le intreb si eu ce fenomen il determina pe celalat: esti feminista fiindca nu te doreste niciun barbat sau invers? (Asta ca sa parafrazez una din replicile mele preferate din Little Britain, episodul in care Marjorie o are invitata la clubul Fat Fighters pe Rosie O'Donnell si o intreaba: "are you fat because you're a lesbian or are you a lesbian because you're fat?").
Nefemeie fiind, vad lucrurile diferit: cand te nasti femeie, e destul cate neajunsuri vin la pachet cu asta, e destul ca atarna permanent asupra ta prezumtia de inferioritate intelectuala, trebuie neaparat sa te faci feminista ca sa inlaturi orice indoiala in privinta asta? Desigur, mai suspectez si interventia unei comoditati aici, e mai simplu sa te dai feminista, asta iti scuza toate lipsurile tale ca femeie, iti scuza aspectul fizic neglijent, imbracamintea androgina, lipsa preocuparilor practice (si fermecatoare, as zice eu), lipsa tandretii, a sensibilitatii si a vibratiei la lucrurile frumoase ale vietii, lipsa intuitiei si a fragilitatii asumate si cate alte subtilitati ale sufletului feminin, care s-ar putea revela ca acel "je ne sais quoi", ca eternul "etern feminin" fara de care nu esti femeie pe de-a-ntregul. Si atunci, in loc sa exersezi feminitatea, sa o explorezi, sa te bucuri de ea si, la randul tau, sa-l bucuri pe cel de langa tine, tu o elimini complet din viata ta, alegand sa crezi ca atitudinea care te face femeie te frivolizeaza si tu nu esti o frivola, tu esti o “femeie feminist”, fiindca ai facut o facultate (asta am auzit-o pe bune de la una care a spus ca ea nu gateste pentru El, fiindca "n-am facut facultate ca sa stau la cratita", ca si cum cele doua s-ar exclude reciproc in loc sa se completeze intr-o fantezie culinaro-intelectuala accesibila doar femeilor superioare.)
Iata ce cred eu: o femeie care evita activitatile tipic feminine nu face altceva decat sa-si nege esenta care o face, in mod inconstient, dezirabila in ochii mintii barbatului. Mana sigura a femeii care stie sa amestece aromele pamantului, zamislind astfel hrana - materie primordiala si esentiala biologiei noastre - este mana care, cu tot atata precizie, va sti sa mangaie sexul viril infierbantat, va sti sa-l atinga pe barbat tandru si totodata electrizant acolo unde doar intuieste ca trebuie ca barbatul sa fie atins, va cunoaste la perfectie (desi nu a invatat-o nimeni niciodata) dansul intuitiv al imperecherii, va sti sa alterneze mangaierea tandra cu muscatura obraznica si va intui cand e momentul sa incetineasca ritmul sau, dimpotriva, sa-l accelereze. Femeia asta stie sa aline la nevoie, boala sau necaz; o mana de femeie mica, moale, dar ferma, pusa pe fruntea barbatului suferind, slab, vulnerabil, care se abandoneaza sub mangaiere, este exact esenta feminina pe care cealalta esenta, cea masculina, o cauta instinctiv. A-ti nega acest dar este echivalent cu negarea feminitatii pure, feminitatii arhetipale, acea energie feminina, imuabila, care ii face pe barbati sa nu inteleaga de ce pot fi atrasi, inexplicabil, de o femeie aparent banala. A pierde aceasta putere, de fapt a ii ignora existenta in mod intentionat, este in aceeasi masura un pacat - prin refuzul de a oferi barbatului tau ceea ce isi doreste cel mai mult, cel mai nerostit, esenta ta feminina concentrata, inexplicabila, dulce si extatica totodata - si o dovada a prostiei. Ceea ce pierde o femeie prin neacceptarea esentei sale arhetipale, prin sacrificarea acesteia de dragul aparentei sociale (care oricum nu e satisfacuta fiindca nu reuseste sa fie dusa la desavarsire, frustrarea inconstienta a faptului ca esti femeie impiedicand orice demers in acest sens), este imens, este totul.
Atitudinea aceasta e dovada de prostie, de egoism, de lene a trupului si a spiritului, de lipsa de fantezie, de pofta de viata si bucurie de frumos. A nu-ti manifesta plenar instinctele si inclinatia naturala care te-a inzestrat cu calitati pe care doar inteligenta si finetea spiritului te pot ajuta sa le desavarsesti, este o pierdere atat pentru femeie cat si pentru cei de langa ea. O femeie care se neaga pe sine este nu numai o partenera de viata de calitate inferioara, dar si o mama fara calitati, inclinatii si instincte materne, o fiica ce dezamageste si, nu in ultima instanta, o amanta deplorabila.
Am I makin' myself clear? :)